BERILE “ALE”

 

Termenul „ALE” este de origine scandinavă („öl”), provenind din limba engleză şi definind ca atare fermentaţia „înaltă”. Este o bere tânără sau proaspătă, care nu are nevoie de îmbătrânire. La fabricarea berii de acest tip se foloseşte metoda anglo-americană de fermentare rapidă a drojdiei în straturile superioare, la o temperatură mai înaltă (temperatura camerei). Berea conţine o cantitate mare de produse rezultate în urma activităţii drojdiilor, iar hameiul adăugat în cantităţi mari îi conferă un gust profund.

Temperatura ideală pentru consumul berii „ALE” este 10-15 grade.

 

1. Berea „Bitter” (amară) se pregăteşţe cu orzul cel mai deschis la culoare şi cel mai bine curăţat, din care se obţine un malţ deschis la culoare, în final culoarea berii fiind galben-maro deschis. Gustul berii este sec şi pronunţat amar, dat de cantitatea mare de hamei. Se folosesc tipurile de hamei Kent Goldings, Fuggles sau Brewers Gold. „Light ale” este uşoară, seacă, perfect transparentă (cea mai deschisă la culoare) şi cu o spumă consistentă. „Mild ale” este un tip de bere mai slab (3-3.5% alcool) şi cu o culoare care bate spre maro închis. „Special Ale” şi „Extra Special” sunt mai tari. Exemplu de bere Bitter: London Fuller’s Pride. Concentraţia medie de alcool: 4,2-4,8%.

 

2. Berea „Pale Ale” este o bere mai densă şi mai tare, cu un gust mai specific de hamei şi o culoare galbenă intensă. Berea are mai multe varietăţi: englezească, indiană (IPA, mai tare) şi respectiv americană (cu aromă mai bogată de malţ). Alcool: 5-7,6%.

 

3. Berea „Scotch Ale” („Scottish Ale” – Scoţiană) este originară din Edinburgh (sec. XVIII) şi foarte apreciată în SUA. Poate fi considerată verişoara berii Pale Ale englezească, numai că este mai închisă la culoare (de la arămiu la negru), cu mai mult malţ şi o uşoară tentă de fum. Gustul este puţin amar şi adesea

are o tentă de caramel. Cel mai popular exemplu, în Franţa, este Fischer’s Adelscott, iar în SUA, Samuel Adams. Alcool: 5-7,6%.

 

4. Berea „Barley Wine” (vin de orz) – sortiment de bere originar din Anglia, cu conţinut ridicat de alcool (6-12%), căruia i se poate simţi căldura imediat după prima înghiţire. Culoarea este purpuriu închis (de rodie), având gust de vin. Prima bere din această categorie a fost Bass nr. 1, în preajma anului 1900. Este berea care se poate conserva cel mai mult timp.

 

5. Berea „Porter” este numită „Berea cărăuşilor”, fiind tare, cu gust profund de hamei. Este datorată berarului Ralph Harwood (1722) şi devenită celebră printre hamalii (cărăuşii) din cartierele londoneze Covent Garden si Billingsgate. Foarte populară în Marea Britanie şi Irlanda. Este făcută din malţ foarte bine prăjit, care dă berii un gust de fum. Berea este atât de bogată (densă), încât se poate consuma ca un aliment, la temperatura camerei. Alcool: 4,5-6%.

 

6. Berea „Stout” reprezintă gama celor mai brune sorturi de bere, fiind specific britanică (prima dată produsă în Irlanda, în 1730) şi mai tare decat berea Porter obişnuită. Se prepară dintr-un amestec de malţ bine prăjit şi are un gust intens de hamei. Cea mai brună bere din grupul „stout” este berea „extra stout”, categorie din care face parte renumita marcă „Guinness”, cunoscută drept berea protestantă sau stout seacă. În Irlanda multă lume preferă Murphy’s, cunoscută drept berea catolică. Este binecunoscută şi berea Storm King’s Imperial Stout, cu procentul ei ridicat de alcool (7-9%), datorită preocupărilor împărătesei Ecaterina cea Mare. "Sweet Cream" este un tip de stout căruia i se adaugă lactoză, după fermentare, iar berea nu mai este aşa seacă (Mother’s Milk în New York sau Snowplow – produsă în două fabrici din Oregon – SUA). Berea stout cu fulgi de ovăz este cea mai dulce din categorie (exemple: Samuel Smith’s în Anglia sau St. Ambroise în Canada). Berea stout cu cafea este mai neagră şi mai amară (se produce de exemplu la fabrica Washington’s Pike).

 

7. Berea „Trappist” reprezintă un sortiment limitat al berilor de abaţie, fiind obţinută prin înaltă fermentaţie, iar în procesul de fabricaţie fiind implicaţi călugării trapişti înşişi.

 

8. Berea „Lambic” este un tip de bere neobişnuit, cu caracter acid, specific belgian (în prezent, producţia s-a restrâns în zona Pajottenland). Numele derivă de la localitatea Lembeek, aproape de Halle, lângă Bruxelles. Infuzia de malţ (în proporţie jumătate grâu, jumătate orz) se lasă la aer liber, iar procesul de fermentare spontană se produce cu ajutorul drojdiilor „sălbatice” din aer. Pentru rafinarea gustului, de obicei, se adaugă arome de fructe. Mulţi producători (fermieri) amestecă diversele tipuri de lambic tinere cu altele mai bătrâne. Prin tradiţie, fermentarea are loc toamna.

 

9. Berea „Gueuze” este un tip de bere Lambic făcut din amestecul unor beri tinere (de 6 luni până la un an), cu altele mai vechi (de doi-trei ani). Gustul este aparte de cel al berilor Ale tradiţionale, sec, bogat (se spune că are gustul „ca un hambar”), dar cam acru, unele persoane adaugând zahăr la servirea berii. Refermentează în sticle. Datorită carbonului, se mai numeşte „şampanie de Bruxelles”, fiind şi îmbuteliată ca atare în sticle tip şampanie. Mărci cunoscute: Boon, Cantillon, Girardin, Oud Beersel şi trei tipuri de Fonteinen.

 

10. Berea „Faro” este o bere dulce, uşoară şi cu conţinut scăzut de alcool, făcută dintr-un amestec de Lambic şi o altă bere proaspătă, nu neapărat Lambic numită „meertsbeer”, căreia i-a fost adăugat zahăr brun sau caramel. Se produce în zona Bruxelles. Exemple: Cantillon, Boon, Lindemans sau Mort Subite.

 

11. Berea „Kriek” este specific olandeză, fiind făcută din cireşe (se adaugă circa 200 de grame de cireşe dulci întregi la un litru de lichid, iar macerarea are loc mai întâi în butoaie de stejar). Relativ acrişoară la gust.

12. Berea „Framboise” – denumirea ei vine din cuvântul franţuzesc „mură” şi specialiştii apreciază că s-a inspirat din berea Kriek. Uneori se face referire la această bere ca la un lichior numit „apa vieţii”.

 

13. Berea de Grâu („Berea Albă”) este mai deschisă la culoare şi cu un gust mult mai delicat decât în cazul oricărei alte cereale utilizate. Germania („weissbier”), Belgia şi Olanda („wittbier”), dar şi SUA au tradiţie în realizarea acestei beri. Gustul are o tentă de cuişoare şi banane. Mulţi barmani oferă berea cu o felie de lămâie care, se pare că i-ar îmbunătăţi savoarea. Alcool: 5-5,6%.

 

14. Berea „Saison” este realizată sezonier în fermele valone, având un conţinut mic de alcool şi mult hamei, care acţionează ca un conservant cu proprietăţi antiseptice. Amăreală moderată şi gust fructat. Una din cele mai cunoscute beri este Saison Dupont. Se produce şi în Statele Unite ale Americii, unde i se adaugă gust de portocală, coriandru, ghimbir şi boabe de piper sfărâmate, pentru a stimula condimentarea esterilor.

 

15. Berea „Oud Bruin” – i se mai spune Bătrâna Neagră sau Bătrâna din Flandra. Îmbătrânirea extinsă produce drojdie reziduală şi o bacterie care îi dă un gust deosebit. Aroma este fructată, de prune, stafide şi cireşe.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

B. BERILE “LAGER”

 

Termenul „LAGER” vine din limba germană („lagern” înseamnă „a depozita”). Tehnologia folosită la producerea berii de acest tip este asemănătoare cu cea a fabricării vinului. Este aplicată, deci, metoda germană, de fierbere şi fermentare primară în straturile inferioare, urmată de o maturare (îmbătrânire) îndelungată, timp de câteva luni, la temperatură scăzută (fermentare secundară joasă). Berea este de culoare galben deschis, deşi există şi tipuri brune. Drojdiile folosite prelucrează integral produsele primei fermentări, iar cantitatea de hamei adăugată la fierbere este mică, rezultând o o bere pură, cristalină, cu gust fin, uşor.

Berea de tip „LAGER” se serveşte rece (la 5-10 grade).

 

1. Berea „Pale Lager” – cel mai comun tip de Lager, având culori foarte deschise.

1.1. Berea „Pilsner” - prima bere limpede, fabricată pentru prima dată în oraşul Pilsen din Cehia (1842). Majoritatea berilor produse în SUA şi Europa fac parte din această categorie. Berea are mult hamei, iar aroma dulce de caramel este acompaniată de o amăreală medie spre pronunţată. Exemple sunt Budweiser şi, mai moderne, Dommelsch şi Heineken. Datorită celebrităţii numelui sunt căutate şi Velikopopovicky Kozel şi „Pilsner Urquell”, („urquell” = „original”). Alcool: 4-5%.

1.2. Berea „Dortmunder Export” a fost introdusă 31 de ani mai târziu, în 1873. De reţinut că apa locală are un conţinut relativ mare de sulfaţi şi carbonat de calciu, ceea ce dă hameiului o aromă clară. Cantitatea de hamei folosită este mică.

 

1.3. Berea „Helles” este similară berii Pilsner, având mai mult malţ şi mai puţin hamei. Are puţin alcool: 3,8-5%. Se bea îndeosebi în Bavaria. Exemple sunt Löwenbräu şi Augustinerbräu.

 

2. Berea „American Lager” este principalul tip de bere american. Foarte apoasă şi cu foate puţine caracteristici aromatice. Densitatea mică este datorată adaosului de sirop de porumb sau orez, care fermentează puternic şi asfel zaharurile din alcool lasă în urmă arome mai puţine. Alcool: 3,5-4,5%.

 

3. Berea „Bock” este un tip de bere tradiţional german, fabricat la sfârşitul perioadei de recoltare, atunci când atât orzul, cât şi hameiul au o „intensitate maximă”. Berea se lasă pentru maturare în decursul întregii ierni, fiind băutura de bază a festivalurilor catolice germane. Numele original a fost „Einbock”, după oraşul hanseatic unde s-a fabricat în secolul XIV. În Franţa această bere este mai uşoară, iar în Canada mai puternică. În general are 6-8% alcool. Există atât bere „bock” blondă, cât şi brună, iar berea cu cea mai mare densitate este numită „dublă” („doppelbock”), având şi tăria pe potrivă. În mod tradiţional, numele berilor „doppelbock” se termină în „...ator”, pentru a fi uşor de identificat (ex.: Optimator, Salvator). Cea mai tare bere bock (12%), cunoscută printre călugări drept „pâine lichidă”, se produce în Insulele Cayman, Austria, Mexic, Argentina şi Chile. Mărci cunoscute: Uff Da Wisconsin şi Great Lakes Rockefeller Ohio (SUA), Spaten şi Einbecker (Germania), Aass (Norvegia).

 

4. Berea “Marz” se bea îndeosebi la celebrul festival Oktoberfest, înainte de începerea unei noi producţii de bere, când stocurile rămase sunt aduse din peşterile din Alpi, unde sunt ţinute la păstrat. Festivalul are loc la München şi ţine 16 zile, până în prima duminică din octombrie. Berea are culoare ambrată şi un este foarte densă. Amăreala este slabă spre medie, atât cât să elimine senzaţia de dulce.

Alcool: 5-6%.

 

5. Berea “Dunkel” este cunoscută drept berea neagră germană. Are la bază berea Helles, dar cu un adaos de malţ prăjit (de orz), care îi dă o amăreală mai pregnantă decât hameiul, şi totodată o aromă de ciocolată. Alcool: 4,5-5,4%.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: capac de „trapistă" originală La Trappe Bockbier, trasă în poză chiar în România.

 

 

 

C. BERILE “ALT”

 

Berea „ALT” este tot de tip „ale”, dar fabricată printr-o altă metodă, respectiv fermentare secundară la temperatură scăzută, ceea ce-i conferă doar o parte din gustul adevăratei beri „ale”. Numele vine de la „bere de stil vechi”. Düsseldorf şi Köln sunt rivale în fabricarea acestei beri. De exemplu în Düsseldorf există patru berării care fabrică acest tip de bere pe loc: Füchschen, Schumacher, Sclüssel şi Uerige.

 

1. Berea „Cream Ale” se produce pe baza drojdiilor „lager” după tehnologia „ale” sau pe baza drojdiilor „ale” după tehnologia „lager”, ori se obţine prin amestecul celor două tipuri de bere după fermentare.

 

2. Berea de Gheaţă („Ice”) – tehnologia constă în reducerea temperaturii, până când începe procesul de formare a cristalelor de gheaţă. Apoi, gheaţa este filtrată întrucât temperatura la care îngheaţă apa e mai ridicată decât cea la care îngheaţă alcoolul, rezultă o bere tare, cu un gust deosebit (prin congelare şi filtrare sunt eliminate complet drojdiile şi parţial proteinele).

 

3. Berea „Filtrată” – După fabricarea berii se obţine o bere vie, nefiltrată. Pentru accelerarea procesului de maturare şi limpezire, berea este filtrată, o parte din produsele fermentării fiind înlăturată. Deşi berea capătă un aspect transparent, acest proces nu îi sporeşte calităţile gustative. Se vinde, în general, la halbă.

 

Berea de tip „LAGER” (obişnuită, uşoară) se deosebeşte radical de berea de tip „ALE”, cele două fiind produse ale unor sisteme de fierbere absolut diferite, cu deosebiri esenţiale în ceea ce priveşte temperatura şi durata fermentării.