Vă mulţumim pentru că vizitaţi CLUBUL BERII TRAPISTE!

În general se dovedeşte că românii, cu toate că sunt plăcut impresionaţi de bere, pe care o beau în mod organizat încă de pe vremea lui nenea Iancu Caragiale sau poate chiar mai demult, din lipsă de cunoştinţe nu ştiu să aprecieze această băutură la adevărata ei valoare. Pentru ei, berea nu trebuie să aibă decât trei atribute: să fie rece, ieftină şi multă. 

Poate tocmai de aceea o statistică recentă indica faptul că, în România, consumul mediu anual de bere se ridică la 80 de litri pe cap de locuitor (adică vreo 170 de halbe).

Acest colţ de Internet, creat prin mijloace autodidacte, cu mai puţină pricepere, dar cu multă pasiune, îşi propune să sugereze contrariul: în pofida aparenţelor, berea „bună" nu trebuie să fie musai rece ca gheaţa, plăcerea vine odată cu primul pahar băut, iar preţul va fi în consecinţă, oricum mai mare decât în cazul berii populare, consumată pe fugă, la „botul calului”, la bodega din colţul străzii.

Astfel, o bere adevăratănu se bea cu toptanul, ci se degustă cu moderaţie. Ea trebuie apreciată ca un parfum, nu doar după tărie, ci şi după consistenţă, gust, arome, savoare, după notele cu care papilele gustative rămân după ce paharul s-a golit. Toate aceste calităţi se regăsesc la berile mânăstireşti (de abaţie), al căror Everest îl reprezintă berile trapiste.

Sperăm ca toate informaţiile pe care le veţi afla pe acest site să vă facă să doriţi să degustaţi, măcar o dată în viaţă, câte una dintre cele mai bune beri din lume - berile trapiste.

BINE AŢI VENIT!