În anul 1900, în Germania, Comisia Imperială de Etalonare, sub conducerea dr. Fritz Plato, a reuşit să calculeze densitatea specifică a zaharozei, valorile fiind determinate cu şase zecimale.

Densitatea originală sau primară se măsoară înaintea începerii fermentării şi este, în general tipică valorii de 12 °P (100 grame de must de 12 grade Plato conţin exact 12 grame de extract). 8 °P este considerată o densitate slabă sau uşoară, 16 °P este o densitate semnificativă, în timp ce valori superioare (20 - 30 °P sau chiar mai mult) se întâlnesc la berea “Barley wine” - vinul de orz.

Consumatorii din Europa sunt mult mai familiarizaţi cu gradele Plato decât cei din SUA. În Germania se utilizează pe etichete termenul “Stammwürze”, iar în Cehia şi Slovacia densitatea în °P este marcată mai simplu, în procente.

Echivalenţele între densitatea specifică a berii (D) şi gradele Plato (P) se calculează potrivit unor formule matematice relativ complexe:

P = [(463 – 205*D)*(D – 1)]

D = [1 + P/(258,6 – 0,8796*P)]

Pentru determinarea densităţii D utilizând o conversie aproximativă se poate folosi următoarea metodă: se multiplică P cu 4, se împarte la 1000 şi se adaugă o unitate.

De asemenea, există şi o formulă pentru determinarea echivalenţei între cantitatea de alcool din 100 de grame de bere, în funcţie de gradele Plato:

A = [1/(2,0665 – 1,0665*P/100)]

Formula se bazează pe datele calculate în anul 1843 de omul de ştiinţă Karel Napoleon Balling (Boemia), care a determinat că 2,0665 grame de extract de bere produc 1 gram de etanol, 0,9565 grame de dioxid de carbon şi 0,11 grame de biomasă de drojdie de bere.