În anul 1098, un mic grup de călugări benedictini, Robert de Molesmes, Albéric şi Étienne (Ştefan) au hotărât să se întoarcă la vechile tradiţii, urmând preceptele scrise de Părintele Benoît (Sf. Benedict) încă din secolul al VI-lea, la Monte Cassino (Italia): „supunere, linişte, sărăcie şi umilinţă”, împărţindu-şi viaţa zilnică între muncă şi „lectio divina” (studiu şi meditaţie).

 

Aceştia s-au stabilit la Cîteaux (Cistercium), lângă oraşul Dijon, în regiunea Bourgogne - Franţa.

 

După dezvoltarea de după anul 1112, marcată de intrarea în rândul cistercienilor a lui Bernard de Fontaine, Ordinul a cunoscut o perioadă dificilă între secolele XIV-XVI, când unitatea iniţială s-a rupt şi multe mânăstiri s-au desfiinţat. În anul 1666, ordinul s-a separat în două “observanţe”, dintre care una “strictă”, partizană a unei vieţi monahale ascetice, pe care abatele Armand Jean Le Bouthillier de Rancé a promovat-o în cadrul propriei sale mânăstiri, la Trappe, de la Soligny-la-Trappe (Soligny dans l'Orne).

 

În 1790-1791, odată cu apariţia decretului Constituantei care a abolit ordinele religioase, părinţii înaintaşi ai actualilor călugări trapişti au fost nevoiţi să părăsească Franţa după ce turbulenta epocă napoleonică le-a răvăşit mânăstirile, luând mai întâi calea Elveţiei (Val-Sainte) şi apoi cea a Belgiei (Westmalle), unde au fost primiţi mai bine, fiind catolici. De abia în anul 1815 comunitatea cistercienilor a putut să reintegreze în sânul ei abaţia de la care i se trage numele - La Trappe.

 

Actualul Ordin al Cistercienilor de Strictă Observanţă (O.C.S.O.) a fost creat în anul 1892, când s-au reunit mai multe congregaţii, la cererea Sfântului Scaun. La finele anului 2019, în întreaga lume, statisticile oficiale ale O.C.S.O. indicau existenţa unui număr de 1.713 persoane aflate în 89 de locaţii în mânăstiri de călugări, respectiv 1.550 de persoane aflate în 71 de locaţii, în mânăstiri de maici.

 

Asociația Trapistă Internațională reunește în total 21 de mânăstiri din Europa (Belgia, Olanda, Franţa, Spania, Italia, Austria, Cehia) şi SUA.

 

În acest moment există însă doar 14 fabrici de bere trapiste recunoscute oficial de Asociaţia Trapistă Internaţională şi având dreptul de a purta logo-ul „Produs trapist autentic” (licenţă valabilă pentru doar cinci ani) şi anume:

 

- 6 în Belgia (Achel – produsă la Achelse Kluis, Chimay – Scourmont, Orval – produsă în abaţia cu acelaşi nume), Rochefort – Our Lady of Saint-Remy, Westmalle – Our Lady of the Sacred Heart şi Westvleteren – Sint-Sixtus);

 

- 2 în Olanda (La Trappe – Koningshoeven şi Zundert - Maria Toevlucht);

 

- 1 în Austria (Stift Engelszell – produsă în abaţia cu acelaşi nume);

 

- 1 în Franţa (Mont des Cats – produsă în abaţia cu acelaşi nume);

 

- 1 în Italia (Tre Fontane – produsă în abaţia cu acelaşi nume);

 

- 1 în Spania (Cardeña – San Piedro);

 

- 1 în Anglia (Tynt Meadow – Mont Saint Bernard);

 

- 1 în SUA (Spencer – Saint Joseph’s).

 

Trapiştii au menţinut până în prezent vechile precepte ale călugărilor cistercieni, având o deviză simplă: „ORA ET LABORA – RUGĂCIUNE ȘI MUNCĂ”. Călugării nu fac altceva decât să se supună dictonului comun al muncii: „Pâinea se câștigă cu sudoarea frunții”. Renunțând la bunurile și averile proprii, ei realizează lucrările agricole, spală, fac curăţenie şi gătesc, preparând propria lor mâncare şi băutură, din care o parte se vinde pentru a asigura suportul financiar pentru mânăstire.

 

Pe lângă bere, a cărei veche şi mândră tradiţie de fabricație călugării trapişti au îmbrăţişat-o, produsele autentic trapiste mai includ:

- alimente: pâine (inclusiv Koningshoeven), ciuperci, drojdie de bere, ciocolată (inclusiv Tre Fontane, Cardeña, La Trappe), brânză (în jumătate din cele 14 mânăstiri trapiste: (Chimay, Westmalle, La Trappe, Engelszell, Mont des Cats, Cardeña, Orval), prăjituri şi biscuiți (inclusiv Koningshoeven), miere și produse apicole (inclusiv Tre Fontane, Cardeña, Koningshoeven, Stift Engelszell, Mount Saint Bernard), ulei de măsline (Tre Fontane), gemuri şi dulceţuri (inclusiv St. Joseph’s şi Koningshoeven), supă de mazăre etc.;

- băuturi: lichior (Tre Fontane, Cardeña, Stift Engelszell) și vin (inclusiv Cardeña);

- produse de îngrijire corporală: cosmetice, uleiuri și balsamuri, săpun, șampon, gel de baie și de duș etc.;

- produse de curățenie: produse pentru curățenia podelelor, detergenți etc.;

- produse religioase: pâine euharistică (anafură), CD-uri cu muzică religioasă, îmbrăcăminte liturgică etc.;

- diverse: lumânări, vase, bannere și steaguri, felicitări, tablouri pictate pe mătase, ceramică etc.

 

Dintr-o veche relatare, călugării ar produce berea trapistă în două tării diferite: „una pentru preoți (părinți), una pentru maici”. De aceea, până în prezent cele mai tari beri trapiste sunt numite câteodată “berea părintelui” (patersbier).

 

Cele mai vechi dovezi indică faptul că berea a fost destinată, la început, uzului propriu al călugărilor, apoi, mai târziu, a fost utilizată pentru vânzare către publicul curios. Mânăstirea din Scourmont a fost prima care a fabricat berea pentru comercializare (Chimay), în anii 1860.

 

Adesea imitate, dar rareori reproduse, berile trapiste autentice trebuie făcute între zidurile mânăstirii (chiar dacă îmbutelierea se realizează în altă parte, precum în cazul berii Chimay). Numai aşa pot căpăta binecunoscutul însemn de marcă hexagonal.

De asemenea, sumele încasate trebuie să susțină operele de caritate.

 

Aceia care încearcă să plaseze pe piaţă produse contrafăcute drept produse autentic trapiste au de-a face cu avocaţii Asociaţiei Trapiste Internaţionale. Protecţia prin marcă explică delimitarea faţă de gama distinctă şi extinsă a berilor “ale” identificate prin sintagma “bere de abaţie”. Acestea se inspiră de la berile trapiste, dar nu pot utiliza respectiva denumire. Berile de abaţie rareori se sfiesc să utilizeze imagistica religioasă în scopuri de marketing, dar sunt prezente peste tot din punctul de vedere al calităţii. Multe dintre ele sunt dulci şi prea condimentate, unele sunt imitaţii credibile, iar câteva sunt destul de interesante, pentru că şi-au creat în timp propriul lor standard. Gama lor este foarte variată în ceea ce priveşte culoarea şi tăria. Tot ceea ce au în comun este faptul că nu sunt trapiste.

 

Misterul berii trapiste nu trebuie subestimat. Chiar dacă acceptăm sau nu, istoria din spatele berii are un efect semnificativ asupra senzaţiilor date de degustare.

 

Este greu de înlăturat din minte imaginea unui călugăr în sutană având în mână unealta specifică (furca) cu care se amestecă mixul de cereale, în prima etapă a procesului de fabricație a berii. Iubitorilor de bere trapistă le place mult ideea că aceasta se fabrică între zidurile mânăstirii şi că ea este cumva binecuvântată de Dumnezeu. Dar există câteva considerente foarte pământeşti pentru aprecierea calității trainice a berii trapiste, al cărui gust pare să fie rupt din rai.

 

În prezent, nu este o surpriză faptul că fabricile de bere trapiste tind să devină afaceri moderne, cu profesioniști, echipamente computerizate și web-site-uri atractive. Încă din zilele Sf. Benedict, mânăstirile au fost mulți ani centre de studii și învățătură, este adevărat, cu puține scrupule în a utiliza uneltele și tehnologia de ultimă generație. În timp ce modernizările specifice fabricilor de bere, cum ar fi cuvele de fermentare cilindro-conice nu sunt întotdeauna binevenite în rândul producătorilor tradiționaliști, berile trapiste continuă să-și fixeze standarde înalte. Explicația este destul de clară: cea mai mare parte a călugărilor rămân perseverenți în ceea ce privește producerea de bere trapistă veritabilă, bazată pe rețete vechi și încercate și veritabile. Ei mai umblă la rețete din când în când, dar în general este vorba de acelașI conservatorism tenace, potrivit cu vechimea de 1.500 de ani a ordinului religios.

 

Ca regulă, fabricile de bere trapiste nu împărtășesc rețetele lor de fabricație, dar există unele fabrici care realizează produse credibile, încercând să asimileze gustul berilor trapiste. Multe dintre secrete sunt destul de bine cunoscute, cum ar fi, la fel ca în cazul celorlalte beri „ale” belgiene, refermentarea în sticle, cu puțin zahăr și drojdie. Astfel, sunt adăugate cantități substanțiale de zahăr candel și/sau amidon de grâu utilizat pentru a ușura consistența berii și a o face cât mai ușor de băut. În acest caz, zahărul candel nu este cel care se găsește în magazinele specializate, ci o varietate mai închisă la culoare, care împrumută berii culoarea și aroma sa. Drojdiile tind să să bucure de o fermentație la o temperatură relativ mai mare, pentru a produce clasicii esteri fructați. Hameiul, utilizat în special pentru amăreală, este din varietăți nobile. Condimentele, dacă se folosesc, se adaugă în cantităţi mici și cu mare finețe. Ca o concluzie, berile trapiste rămân deosebite datorită modului în care sunt făcute.

 

 

Fabricile de bere trapistă

 

1) Achel: Poziţionată precum o crăcană lângă graniţa olandeză, mânăstirea Notre Dame de Saint Benoît (Sf. Benedict) este în Belgia, dar grădinile ei se află aproape în întregime în Olanda, la circa 20 km de Eindhoven (în dialect local mânăstirea se numeşte De Achelse Kluis – Sint Benedictusabidj). Include cea mai nouă şi cea mai mică dintre fabricile de bere din suita trapistă. Anterior în aceste locuri a existat o fabrică de bere pentru călugări (creată în 1850), iar urmele primei mânăstiri capucine ridicate în zonă duc către anul 1687. Mânăstirea şi-a deschis propria berărie (cafeterie) publică în anul 1998. Berile Achel sunt îmbuteliate din 2005 la braseria BIOS-Van Steenberge, la Ertvelde. Este fondatoare a Asociaţiei Trapiste Internaţionale (1997).

Mai multe informaţii: www.achelsekluis.org

 

2) Cardeña: „Monasterio San Pedro de Cardeña” se află în Burgos (Spania). Primul document care atestă existenţa mânăstirii datează din anul 1902. Din 1836 a fost utilizată şi abandonată de mai multe ori, lipsindu-i , practic, viaţa monahală. Între 1936-1942, pe timpul Războiului Civil din Spania a fost lagăr de prizonieri. În 1931 a fost declarată „bun de interes cultural”, ca  monument aparţinând Tezaurului Artistic Naţional.

Mai multe informaţii: www.monasteriosanpedrodecardena.com

 

 

3) Chimay: Cea mai bine cunoscută mânăstire trapistă se află pe un mic deal în Scourmont, lângă orăşelul Chimay, în partea de sud a Belgiei. Mânăstirea provensală (în stil romanesc) Notre Dame de la Paix de Scourmont a fost ridicată în anul 1850. Berea se fabrică aici din anul 1863.

Chiar dacă Chimay s-a confruntat, poate, cu cea mai mare patimă, atunci când a fost acuzată de pierderea unor elemente specifice prin introducerea cuvelor de fermentare cilindro-conice, berile sale rămân încă ambasadori ai gustului pentru berile „ale” trapiste și, în general, pentru toate berile belgiene. Îmbutelierea se face în complexul industrial de la Baileux, la câţiva kilometri de mânăstire. Este fondatoare a Asociaţiei Trapiste Internaţionale (1997).

Mai multe informaţii: www.scourmont.be; https://chimay.com; https://nddelapaixchimay.blogspot.com

 

 

4) La Trappe: mânăstirea Onze Lieve Vrouw van Koningshoeven (Notre-Dame de Koningshoeven) se află în cea mai mare provincie olandeză, la 3 km de Tilburg, la o aruncătură de băţ de graniţa cu Belgia. Prima mânăstire fondată aici datează din anul 1881. Berea se fabrică începând cu anii 1885-1886. Echipamentele includ cuve de fermentare de provenienţă germană, cea mai mare având diametrul de 4,60 metri. Chiar dacă a fost fondatoare a Asociaţiei Trapiste Internaţionale (1997), în anul 1999 i s-a retras dreptul de a purta însemnul de marcă trapist. După negocieri cu Asociaţia Trapistă Internaţională, care au durat mulţi ani şi au fost centrate pe respectarea criteriilor de bază ale mărcii, începând din octombrie 2005, mânăstirea a recăpătat dreptul de a fabrica bere „autentic trapistă”.

Mai multe informaţii: www.latrappetrappist.com

 

 

5) Mont des Cats: Abaţia Sainte-Marie aux Mont-des-Cats, fondată în 1826, este stabilită pe un mic vârf muntos Mont des Cats, cu altitudinea de 150 m, aflat în Godewaersvelde, în nordul Franţei (Flandra franceză), la doar câţîva kilometri de graniţa cu Belgia şi Marea Britanie). Piatra de temelie a primei mânăstiri din aceste locuri a fost pusă în anul 1650, numele ei neavând nimic de-a face cu pisicile, ci venind de la tribul germanic «chatti» (chattes, în limba franceză), care a vieţuit în zonă după căderea Imperiului Roman.

Este faimoasă prin brânza cu găuri şi 50% grăsime, pe care o produce cu lapte de la fermele din zonă. În 1848 s-a construit şi o fabrică de bere, modernizată în 1896, an din care a început să producă bere blondă. Din anul 1905, producţia s-a oprit, urmare a unor reglementări privind călugării străini, iar în aprilie 1918, berăria a fost complet distrusă de raidurile aeriene. Noua bere a fost prezentată public pe 9 iunie 2011 şi a început a fi comercializată o săptămână mai târziu, fiind a 8-a bere trapistă autentică.

Berea refermentată în sticlă se produce în Belgia, la Abaţia Notre Dame de Scourmont, ca şi berea Chimay, călugării neavând mijloacele financiare necesare pentru a instala o berărie la mânăstire.

Mai multe informaţii: www.abbaye-montdescats.com

 

 

6) Orval: Actuala abaţie, Notre Dame d’Orval, este situată la sud de întinsele păduri ale Ardenilor, la câţiva paşi de graniţa franceză, în preajma ruinelor vechii mânăstiri, devastată și arsă pe timpul Revoluţiei Franceze (1793). Are o istorie turbulentă, fiind distrusă şi jefuită de multe ori în istoria ei milenară. Reperele istorice spun că aici s-au aşezat în anul 1070 călugării benedictini veniţi din Calabria (Italia). Grădina mânăstirii, ruinele şi muzeul sunt deschise publicului larg.

Prima fabricaţie a berii s-a realizat în 1932, iar reţeta originală nu a fost schimbată niciodată. Orval a introdus însă cuve de fermentare cilindro-conice, scurtând durata fermentației primare (5 zile în spaţiu deschis) și atenuând amăreala berii prin ajustarea cantității de apă. Astăzi fermentația sa mixtă cu conuri de hamei uscate și adăugarea unei doze târzii de Brettanomyces (o specie de drojdie fungică de sorginte englezească) ajută la fabricarea unei beri unice. Fabricaţia începe la ora 5 dimineaţa şi se termină către orele 14. Exportul berii Orval are ca destinaţie 87% Belgia, 8% Olanda, 3% Franţa şi 2% restul lumii (Japonia, SUA, restul Europei, Canada şi alte ţări).

Este fondatoare a Asociaţiei Trapiste Internaţionale (1997).

Mai multe informaţii: www.orval.be

 

 

7) Rochefort: Numele berii vine de la micul orăşel din Ardeni, aflat lângă mânăstirea Notre-Dame de Saint-Rémy. La origini a existat un schit de maici înființat în anii 1229-1230, iar clădirile actuale sunt ridicate în anii 1600. Berea a fost produsă prima oară aici în anul 1595. Restaurarea post-napoleoniană a mânăstirii s-a realizat în anul 1887. În timpul celui de-al doilea război mondial au fost impuse multe restricţii în ceea ce priveşte tăria berii. Era acceptată doar cu titlu excepţional o bere de 5°, numită “berea bolnavilor”. În prezent, în cadrul abaţiei lucrează la fabricarea berii şi câţiva colaboratori externi. Fabrica nu este deschisă publicului. În termeni comparativi, mulţi privesc berea Rochefort 10 ca fiind chiar superioară berii Wesvleteren 12, având o uşoară tentă deosebită, de coriandru. Este fondatoare a Asociaţiei Trapiste Internaţionale (1997).

Mai multe informaţii: www.abbaye-rochefort.be; www.trappistes-rochefort.com

 

 

8) Spencer: Mânăstirea Sf. Iosif se află la nord de orașul Spencer, Massachusetts (SUA), pe creasta unui deal abrupt acoperit cu stejari, arțari și pini, dar încadrat parţial de pajiști și pășuni largi. Trapiştii francezi au fondat prima mânăstire a ordinului lor în America de Nord în 1825 la Tracadie, Noua Scoţie. Datorită dezvoltării, ea a fost ridicată la rang de abaţie în 1876, dar după două incendii masive în 1892 şi 1896, comunitatea s-a mutat la Cumberland, Rhode Island (SUA) şi apoi la Spencer (Massachusetts) în data de 23 decembrie 1950, când 80 de călugări au intrat în posesia actualei mânăstiri.

În anul 2000, abaţia „Sf. Iosif” şi-a celebrat cea de-a 175-a aniversare.

Astăzi, comunitatea monahală este implicată în două domenii industriale: conserve (gemuri şi marmelade), respectiv confecţionarea de îmbrăcăminte liturgică. Dreptul de a utiliza logo-ul “produs trapist autentic” a fost acordat în decembrie 2013, fiind al 13-lea fabricant de bere trapistă autentică.

Mai multe informaţii: www.spencerabbey.org; https://spencerbrewery.com

 

 

9) Stift Engelszell: Abaţia Stift Engelszell este localizată în Engelhartszell, un oraş pe Dunăre, în nordul Austriei, la 60 km vest de Linz şi 25 km est de graniţa cu Germania şi oraşul Passau.

Engelszell (“Celula Îngerului”) a fost mânăstire cisterciană între 1293-1786 (când a fost dizolvată de împăratul Iosif al II-lea), având, mai apoi o evoluţie istorică plină de frământări.

În 1925, câţiva călugări germani refugiaţi, veniţi din Alsacia, au reînfiinţat mânăstirea. În 1939, stabilimentul a fost închis şi confiscat de Gestapo, unii dintre călugări ajungând în lagărul de la Dachau. După război 23 de călugări s-au întors aici şi şi-au reluat activităţile monahale, iar în 1931 mânăstirea a fost ridicată la rang de abaţie. Comunitatea este activă şi în viaţa economică locală. Mânăstirea a fabricat bere până în anul 1929, apoi a oprit producţia. Ea a fost reluată în anul 2012, berea produsă aici (mărcile Gregorius şi Benno) a devenit cea de-a 10-a bere trapistă şi cea de-a doua bere trapistă din afara Belgiei.

Mai multe informaţii: www.stift-engelszell.at

 

10) Tre Fontane: „Monastero dei SS. Vincenzo e Anastasio alle Tre Fontane” se află în inima Romei, într-o mică vale cu copaci de eucalipt. De fapt, este un complex de trei mânăstiri, una din ele fiind ridicată chiar pe locul unde Sf. Apostol Pavel a fost decapitat la ordinul împăratului Nero. După ce a aparţinut călugărilor greci şi benedictini şi după o epidemie gravă de malarie, în anul 1.140, a fost dată de Papa Inocenţiu al II-lea în grija călugărilor cistercieni, dar în 1808, odată cu sosirea trupelor napoleoniene și ocuparea statelor papale, fundațiile religioase au fost suprimate, iar călugării cistercieni au fost nevoiți să abandoneze locaţia, până în anul 1867, când a avut loc jubileul celui de-al optsprezecelea centenar al martiriului Sfinților Petru și Pavel. În mai 2015 a devenit cea de-a 11-a mânăstire care a primit dreptul de a produce bere trapistă.

Mai multe informaţii: www.abbaziatrefontane.it

 

 

11) Tynt Meadow: a primit recunoaşterea Asociaţiei Trapiste Internaţionale în iulie 2018, devenind astfel al 14-lea fabricant trapist de bere. Abaţia a început să funcţioneze în anul 1844, cu contribuţia celebrului arhitect al renaşterii gotice, Augustus Welby Pugin, care a făcut proiectarea gratis.Dar în 1938 s-au făcut lucrări majore de reconstrucţie, inaugurarea realizându-se de abia după război (1945). Stareţii sunt aleşi pentru mandate de câte 6 ani. Numele berii provine de la pajiştea pe care a început edificarea primei mănăstiri, în anul 1835.

Mai multe informaţii: www.mountsaintbernard.org

 

 

12) Westmalle: Mânăstirea Notre Dame du Sacré Coeur, ridicată în anul 1794, se află pe câmpurile din Westmalle, la ceva depărtare de Antwerpen (Anvers). Prima fabricaţie de bere s-a realizat în anul 1836, pentru care registrul de conturi indica faptul că s-au comandat butoaie, pentru care ar fi trebuit plătită suma de 130,91 franci belgieni, dar călugării nu au avut decât 100 de franci, rămânând datori. Alături de Chimay, Westmalle este astăzi cea mai mare fabrică de bere trapistă, dar şi una modernă, etapele de fabricaţie fiind controlate prin calculator. Berile sale „dublă” şi „triplă” produse aici definesc literal aceste stiluri de bere. În pofida presiunilor comerciale, ele și-au păstrat gustul sec inconfundabil de hamei. Este fondatoare a Asociaţiei Trapiste Internaţionale (1997).

Mai multe informaţii: www.trappistwestmalle.be

 

 

13) Westvleteren: Mica mânăstire Notre Dame de St. Sixtus se află la circa 4 km de sătucul Westvleteren şi de localitatea Poperinge, lângă celebrul oraş Ypres (12 km), în partea de vest a Flandrei. Datează din anii 1830-1831. În primăvara anului 1839 s-a realizat prima producţie de bere.

Începând din septembrie 2006 berea nu se vinde decât în cantităţi limitate şi într-un sistem „drive-in”, cu programare telefonică prealabilă. Revânzarea este interzisă (cel puţin în teorie, în practică există destule derapaje). Toate aceste restricţii sunt datorate cantităţilor mici produse (circa 3500 de hectolitri anual), dar şi faptului că în iunie 2005 site-ul american specializat „ratebeer.com” a declarat Wesvleteren 12 drept cea mai bună bere din lume, tulburând pentru totdeauna liniştea obişnuită a călugărilor trapişti... Este fondatoare a Asociaţiei Trapiste Internaţionale (1997).

Mai multe informaţii: https://sintsixtus.be; www.trappistwestvleteren.be

 

 

14) Zundert: Abaţia Maria Toevlucht (“Fecioara Maria în refugiu”) se află între pădurea şi terenurile de păşune din Zundert (Olanda), lângă graniţa cu Belgia. În toamna anului 1899, doi călugări din Tilburg au primit de la fermierul Bart Nouws un loc de şedere temporar, unde au clădit mânăstirea, un an mai târziu. Din 1960, multă lume a început să viziteze mânăstirea pentru sesiuni de meditaţie.

În decembrie 2013 a căpătat dreptul de a utiliza logo-ul „produs trapist autentic”, fiind al 12-lea fabricant trapist de bere.

Mai multe informaţii: www.abdijmariatoevlucht.nl

 

 

*** Una dintre cele 8 fondatoare a Asociaţiei Trapiste Internaţionale (mânăstirea Mariawald – Germania) nu mai produce bere din 1953, dar utilizează logo-ul pe alte produse.

Mai multe informaţii despre Asociaţia Trapistă Internaţională: www.trappist.be

 

Trapiștii reprezintă denumirea familiară a călugărilor catolici cistercieni din ordinul O.C.S.O. (Ordo Cisterciensis Strictioris Observantiae), reuniţi în anul 1892 în localitatea franceză Soligny-la-Trappe.